Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal a sanctionat cu 20.000 de lei clubul FC Timisoara deoarece la finalul partidei cu Politehnica Iasi, jucata pe arena "Dan Paltinisanu" la sfarsitul saptamanii trecute, un suporter a patruns pe teren si a inscris in poarta formatiei oaspete.
FC Timisoara a castigat partida cu formatia ieseana in ultimul minut de prelungiri al meciului, cand Dorin Goga a punctat pentru 2-1 si a adus toate cele trei puncte echipei banatene. FC Timisoara ocupa locul doi in ierarhia Ligii I, acumuland 35 de puncte in 19 etape, cu trei mai putine decat liderul CFR Cluj.
De asemenea, clubul Rapid Bucuresti a fost amendat cu 10.000 de lei pentru ca in partida de pe teren propriu cu Unirea Urziceni suporterii sai au aruncat cu petarde in tribune. Meciul dintre cele doua echipe s-a incheiat la egalitate, scor 1-1.