Tehnologii nepoluante la Centrul de Afaceri. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara organizează cea de a treia ediţie a expoziţie Energia Viitorului, dedicată prezentărilor de echipamente şi utilaje pentru producerea de energie nepoluantă.
Evenimentul a debutat joi, 4 mai, la Centrul Regional de Afaceri şi va fi deschis până sâmbătă. Firmele prezintă vizitatorilor tehnologii revoluţionare în domeniul energiei, cum ar fi sisteme de încălzire electrică în pardoseală, micro hidro-agregate, panouri fotovoltaice, turbine de vânt, panouri solare, sisteme de încălzire geotermală, acumulatori de energie termică solară, cazane de condensare cu emisii reduse de noxe sau producţie de biocombustibili din rapiţă. Expoziţia se adresează atât proiectanţilor, arhitecţilor şi constructorilor care doresc să implementeze noile surse de energie, dar şi consumatorilor, care caută noi posibilităţi de reducere a cheltuielilor la energie.