Galeria Real, Star Expo si Mos Craciun vă invită să participaţi la cea de-a cincea ediţie a manifestării expoziţionale cu vânzare, „TÂRGUL CADOURILOR DE IARNĂ”, organizată simultan, in perioada 17 – 21 decembrie, chiar la intrarea principală, în Galeria Real 1 din Calea Aradului şi Galeria Real 2 din Calea Sagului.
„TÂRGUL CADOURILOR DE IARNĂ”, organizat într-o perioadă relativ mai devreme de Sărbătoarea propriu-zisă a Crăciunului, dedicată, potrivit tradiţiei, procurării şi oferirii de cadouri atât celor mici, cât şi celor mari, dar şi pentru a lăsa mai mult timp vizitatorilor – cumpărători, de a se ocupa pe îndelete şi în linişte de pregătirile pentru marea Sărbătoare a Naşterii Domnului, în familie.
Deşi se afla la a cincea ediţie, „TÂRGUL CADOURILOR DE IARNĂ” este organizat pentru a doua oara în cadrul celor doua locaţii ale Galeriei Real, mari vaduri comerciale binecunoscute timişorenilor şi nu numai, unde vor expune şi vinde peste 40 de firme din România şi Ungaria, in fiecare locaţie.
Paleta produselor şi serviciilor este, şi anul acesta, deosebit de largă, pentru toate gusturile, dar şi pentru toate buzunarele tuturor celor dornici de a face şi de a-şi face cadouri în spiritul tradiţiilor noastre strămoşeşti: ornamente şi aranjamente de Crăciun, bijuterii, gablonţuri, jucării, textile, confecţii, tricotaje, încălţăminte, marochinărie, cosmetice, artizanat, ceramică, produse naturiste, cărţi, multe alte cadouri, dar şi delicii şi delicatese, cum ar fi: fructe deshidratate, dulciuri bio, specialitaţi de caşcaval şi carmangerie, miere şi produse din miere, vinuri.
Târgul este deschis publicului, în perioada 17 – 21 decembrie, intre orele 9 – 22, intrarea fiind liberă.