Obiceiuri pe care cele mai fermecătoare povești de Crăciun le amintesc, cântece și jocuri bănățene ce aprind sufletele pătimașilor, renumiți soliști ai folclorului, tineri artiști talentați și colinde străvechi: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș însuflețește cu cele mai frumoase daruri artistice atmosfera de sărbători a primului Parc de Crăciun din vestul țării, finanțat de Consiliul Județean Timiș și organizat în spațiul generos al Muzeului Satului Bănățean, la Timișoara. Spectacole și concerte, patinoar, carusel, trenuleț și mașinuțe pentru copii, colinde, cântece și dansuri tradiționale, demonstrații de virtuozitate culinară, toate acestea sunt ingrediente pentru sărbători magice, într-un festival în premieră.
Duminică, 5 decembrie 2021, de la ora 18:15, Ansamblul
Profesionist Banatul va aduce pe scena mare a Muzeului Satului Bănățean
folclor autentic, jocuri tradiționale și artiști faimoși: Ciprian Roman,
Cristian Fodor, Carmen Popovici Dumbravă și Petrică Miulescu Irimică.
Orchestra Ansamblului Banaul va fi condusă de dirijorul Sebastian
Roșca, coregrafia este creația maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu.
Tabloul sărbătorilor de iarnă va fi întregit de ansambluri și formații
artistice din Voiteg, Comloșu Mare și Sânnicolau Mare. Spectacolul va
fi prezentat de Daniela Băcilă.
Elevii Școlii de Arte din Timișoara vor colinda și vor încânta
publicul la Muzeul Satului Bănățean în data de 12.12. 2021, de la ora
18:15, alături de foarte îndrăgiți interpreți bănățeni: Adrian, Oana și
Raluca Stanca și Stana Stepanescu. Banatul autentic, așa cum ”trăiește”
în amintirile noastre și în poveștile bunicilor noștri, va stârni
bucurie și emoție celor prezenți la acest eveniment generos, pentru
toate vârstele. Ansambluri și formații folclorice din Găvojdia, Checea
și Ghiroda aduc laolaltă colindători din județul Timiș.
În 19 decembrie, de la ora 18:15 Ansamblul Profesionist Banatul și
invitații săi, Ramona și Georgiana Vița, Nicu Novac, Bogdan Toma și
Colindătorii din Țara Pădurenilor, restaurează cu delicată minuție, în
Parcul Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean, atmosfera colindelor
de altădată și a tradițiilor de Crăciun. Momente coregrafice, cum ar fi
”Zvoanele” sau ”Fată bănățeană”, care poartă semnătura inconfundabilă a
cuplului Brândușa și Nicolae Stănescu, vor da farmec spectacolului.
Prezintă Felicia Stoian, dirijor: Sebastian Roșca. Din județul Timiș vor
sosi pe scena Muzeului Satului Bănățean colindători: din Giarmata,
Chevereș, Nițchidorf și Ansamblul ”Junii Timișului.”
Parcul Crăciunului va fi deschis de marți până duminică, între
orele 11:00 – 21:00, până în 23 decembrie 2021, mai puțin în zilele de
luni. Aleea comercianților așteaptă amatorii de cumpărături de la ora
17:00 în timpul săptămânii și de la ora 15:00, sâmbăta și duminica.
Patinoarul, caruselul, trenulețul și mașinuțele tamponabile vor fi
gratuite și accesibile de marți până duminică, între orele 11:00 –
21:00.
Programul complet al evenimentului poate fi găsit pe parculcraciunului.ro
Intrarea este liberă și se face doar în baza certificatului verde,
conform legislației în vigoare. Finanțat de Consiliul Județean Timiș,
Parcul Crăciunului este o sărbătoare a comunității timișene la care
și-au adus aportul șase instituții de cultură: Muzeul Național al
Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean
Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Centrul de Cultură
și Artă al județului Timiș, împreună cu Biblioteca Județeană Timiș
„Sorin Titel”. În eveniment este implicată și Asociația pentru
Promovarea și Dezvoltarea Turismului, alături de Centrul Multifuncțional
Bastion și Biroul de Cultură al Consiliului Județean Timiș.
Vă așteptăm cu drag și prietenie să ne bucurăm împreună de atmosfera Parcului de Crăciun de la Muzeul Satului Bănățean!