Festivalul Lubenitei in perioada 15-16 august

Festivalul lubeniţei, care va avea loc în acest weekend la Gottlob, este prima şi singura manifestare de acest fel în vestul României. Comunitatea gottlobeană a hotărât ca din acest an să pornească o campanie acerbă de promovare a lubeniţei de Gottlob.



"Un motiv în plus pentru declanşarea acestui festival este faptul că brandul gottlobean este furat şi folosit de către comercianţi care nu au atins măcar o dată lubeniţa de Gottlob. Aceştia folosesc brandul nostru pentru vânzarea lubeniţelor de import, de o calitate mult inferioară. Din respect pentru cumpărătorii noştri am hotărât să organizăm acest festival şi două elemente distinctive care să permită clienţilor să deosebească lubeniţa de Gottlob de restul mărfii", a precizat primarul comunei, Gheorghe Nastor. Suprafaţa cultivată cu lubeniţă în regiunea Gottlob este de 316 hectare, iar specialiştii estimează o producţie de 6.500 de tone. "Altfel spus, cantitatea de lubeniţă produsă în comună este suficientă să asigure câte o felie de lubeniţă pentru fiecare român", spune Nastor.
În 15 şi 16 august, o dată cu acest festival în premieră, au loc şi manifestări dedicate Zilelor Gottlobene. Primăria Gottlob va pune la dispoziţia producătorilor tricouri personalizate cu logo-ul festivalului. În plus, la dispoziţia producătorilor din comună au fost realizate stickere ce vor fi aplicate pe lubeniţe.