Rasism la Timisoara

Mansour acuza ca jucatorilor de culoare li se striga "maimute" din tribune.

Atacantul senegalez de la Poli Timisoara aduce in lumina probleme grave de la clubul din Banat. Mansour spune ca, in ultima vreme jucatorii africani sunt stigmatizati de parte din publicul banatean, care ii umileste numindu-i "maimutoi". Ceilalti doi jucatori care sufera acest tratament sunt Winston Parks si Dare Nibombe, care nici nu mai pot sa joace din cauza acestor probleme.



"Sunt niste lucruri care nu imi plac, pe care le vad. Am venit sa vorbesc pentru ca nu mai puteam sa suport si sa nu mai zic nimic. Ca m-au injurat de mai multe ori asta nu e o problema, dar pe cei care m-au injurat de mama nu ii voi ierta niciodata. Acum au ajuns si la Parks, nici nu mai poate sa mai joace, si la Nibombe. Eu cred ca daca cineva si-a facut datoria la Timisoara are dreptul sa spuna daca vrea sa plece sau nu. Totusi, sunt niste declaratii ale unor oameni, care sunt foarte nesimtiti. O chestiune de rasism, sa faci pe cineva maimutoi. Sunt niste oameni care vin la stadion doar ca sa injure jucatorii, de mama, de tata. Ei nu se gandesc ca poate e copilul lor in teren si nu le-ar conveni sa-l injure altii. Daca nu le convine sa vorbeasca cu Marian Iancu sa ne dea pe toti jucatorii de culoare afara. Sa nu mai vina la stadion sa manance seminte cu burta umflata de bere si sa injure pe jucatori. Nu e prima oara cand se intampla asta, si la meciul cu Otelul am auzit asta", s-a plans Gueye Mansour, potrivit Mediafax.
Mansour considera ca la Timisoara jucatorii sunt cei care isi fac datoria si respecta regulile, in timp ce supoterii strica atmosfera.
"Ei spun ca Timisoara e orasul cel mai cuminte, dar acum mi-am dat seama ca problema la echipa nu sunt jucatorii sau conducerea, ci oamenii care vin la stadion si fac rau echipei. Sunt alaturi de Nibombe, Parks si de toti fotbalistii straini care sunt la Poli Timisoara, si la bine si la rau. Poate sa le zica altceva, dar nu chestii rasiste. Ei fac mai rau decat cei din Bucuresti. Parca stiu ei ce inseamna acela fotbal. Habar nu au ce e acela fotbal, nu stiu ce inseamna sa alergi, iar dupa meci se vorbeste ca mergem la discoteca si jucatorii merg in cantonament si stau inchisi ca la o inchisoare. Ei ce au facut pentru Timisoara? Nu au facut nimic. Eu care am venit din Africa ca sa joc aici. Ei spun sa jucam cu suflet, cum sa jucam cu sufletul daca suporterii nu vin la stadion pentru asta? Ori sa vina la stadion sa ajute echipa, ori sa stea sa manance seminte acasa, in pat!", a conchis senegalezul.