Expoziţie chinologică internaţională la Muzeul Satului

Muzeul Satului Bănăţean, de la Pădurea Verde, va găzdui sâmbătă şi duminică o serie de şapte expoziţii: două în cadrul cărora se vor decerna titluri de campion internaţional de frumuseţe – CACIB, la care se vor adăuga cinci expoziţii de specialitate, organizate de mai multe cluburi de rasă (Mioritic Club, Moloss Club, Terrieri de Tip Bull, Clubul de Terrieri). În total vor fi prezenţi 1.500 de câini, din toate rasele. Pe lista exemplarelor înscrise la expoziţii sunt prezente şi câteva rase „exotice” pentru expoziţiile româneşti: Boston Terrier, Podenco Ibicenco, Chinese Crested Dog – Câinele Chinezesc cu Creastă, Petit Brabancon, Chart Polski. Acestora li se vor adăuga apreciatele rase Sharpei, Bichon Bolognez şi Maltez, Ogari Afgani, Ogar Rusesc – Barzoi, Bulldog American dar şi 5 varietăţi de Teckel. Pentru prima dată într-o expoziţie organizată la Timişoara, într-un concurs special vor fi prezente 12 exemplare dintr-o nouă rasa de Ciobănesc Românesc, denumită Corb, rasa pentru care se încearcă standardizarea internaţională.

Concurenţii vor proveni din întreaga Europă: România, Lituania, Suedia, Rusia, Ucraina, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Serbia, Grecia, Olanda şi Italia. Corpul de arbitri care vor oficia în ringurile de concurs va fi unul ales „pe sprânceană”. Pe listă se află Karl Reisinger din Austria, vicepreşedintele Federaţiei Chinologice Internaţionale, Gitty Schwab din Luxemburg, Barbara Muller din Elveţia, Milivoje Urosevic din Serbia. Acestora li se vor adăuga un grup de arbitri de prim rang din România, Petru Muntean, Cristian Ştefănescu, Lokodi Csaba Zsolt, toţi arbitri all-round.

Arbitrajele la ringuri vor începe atât sâmbătă cât şi duminică, de la ora 9. Expoziţiile de club vor avea loc de la ora 15. din programul ambelor zile nu vor lipsi demonstraţiile de dresură, agility în prima zi şi demonstraţii de tip salvare duminică. În cadrul expoziţiei vor fi disponibile mai multe standuri cu produse destinate câinilor dar şi cu suveniruri şi artă populară. de asemenea vor fi amplasate puncte de vânzare pentru mici, bere sau sucuri. Preţul unui bilet de intrare în expoziţie va fi de cinci lei iar copiii, pensionarii şi si persoanele cu handicap au intrarea liberă.

sursa: www.tion.ro