Sâmbătă, 8 iunie, începând cu ora 20:00, vă invităm la o seară cu muzică lăutărească.
După mai bine de 30 de ani de turnee în jurul lumii, membrii fondatori Taraf de Haidouks s-au întors acasă și au pornit un nou proiect - Taraf de Caliu.
Muzicienii din Clejani sunt ultima generație de lăutari care duc mai
departe această muzică tradițională din sudul României, muzica ce i-a
făcut unul dintre cele mai apreciate gipsy band din lume. Sub arcușul
magic al violonistului Caliu, haiducii au pornit din nou la drum. Din
1991, anul când muzica lor a început să cucerească Europa de Vest, până
în prezent, muzicienii din Clejani au concertat în metropole precum
Tokyo, Singapore, Paris, New York, Los Angeles, Istanbul și Londra.
Printre fanii lor declarați se numără Yehudi Menuhin, Kronos Quartet (cu care au cântat și înregistrat), actorul Johnny Depp (alături de care au apărut în filmul “The Man Who Cried”) și Yohji Yamamoto, renumitul designer de modă. În anul 2002, muzicienii au primit premiul BBC World Music pentru cel mai bun grup din Europa şi Orientul Mijlociu.
Componența trupei:
Gheorghe Caliu Anghel - vioară
Gheorghe Robert - vioară
Ina Chiriac - voce
Ionuț Gubenă - voce
Marius Manole - acordeon
Ionică Tănase – țambal
Vasile Neacșu – contrabas
Pentru rezervări și informații sunați la numărul de telefon 0256 70 67 67.
Suport artist: 50 lei.