Oferta Revelion de Campanie la Arsenal Park

Anul 2011 începe în forţă cu Revelionul de Campanie la Arsenal Park! Cei care aleg să petreacă un sejur deosebit de 4 zile, în perioada 30.12.2010 – 02.01.2011, se pot înrola la distracţie în singurul complex turistic cu specific militar din România.


La sosire vom da o Petrecere de Înrolare în onoarea oaspeţilor, care vor fi întâmpinaţi cu un Cocktail Arsenal Park şi vor primi pe loc gradul de Soldat de Vacanţă. Pentru că suntem disciplinaţi şi urmăm regulile cazone, am pregătit un program pentru perioada de şedere. Soldaţii de Vacanţă pot participa la misiunile pe care Arsenal Park le are în vizor pentru ei : concursuri cu drezina, concurs de trageri cu arcul, plimbare cu transportorul şenilat, concurs cu premii pe terenurile de sport, concurs de săniuţe (dacă este zăpadă) şi multe altele. Pe lângă aceste misiuni ‘’obligatorii’’, oaspeţii vor primi o permisiune pentru program de voie având astfel posibilitatea de a se plimba cu bicicletele prin parc, de a închiria maşinuţe de golf, buggies, ATV-uri, vor avea acces la terenurile de sport multifuncţionale (baschet, fotbal, volei, badmington, tenis), la terenul de minigolf şi la sala de jocuri, unde vor putea juca darts, table, şah, ping-pong, biliard. Cu o astfel de pregătire, Soldaţii de Vacanţă vor fi apţi pentru a lua parte la lupte de airsoft.

După îndeplinirea cu succes a misiunilor, vom sărbători împreună în stil army Revelionul de Campanie şi Arsenal Traditional Party. Vom recompensa victoriile Soldaţilor de Vacanţă la focul de tabără, unde atmosfera va fi însufleţită de muzica populară şi uşoară, precum şi de dansurile tradiţionale. Nu vor lipsi grătarele, ţuica fiartă şi vinul fiert cu scoţişoară, alături de multe alte surprize.

La Arsenal Park, Meniul pentru Revelionul de Campanie va fi unul cu totul deosebit! Papilele gustative vor sta ‘’drepţi’’ în faţa arsenalului...culinar. Planurile noastre culinare sunt accesibile la: http://www.arsenalpark.ro/65-meniu-de-revelion.html.

Doritorii pot cerceta oferta specială Revelion de Campanie Arsenal Park până în data de 1 decembrie 2010 şi cei din linia întâi pot beneficia de un discount de 10%. În plus, oferim o reducere de 20% pentru copii între 4 şi 12 ani. Copiii mai mici de patru ani beneficiază de gratuitate, dacă nu se solicită pat suplimentar şi loc la masa de Revelion.

Mai multe detalii legate de Revelionul de Campanie, pe site-ul: www.arsenalpark.ro

Comandamentul Arsenal Park