Inaugurare Casa Cristian

Fundatia "Pentru Voi" are placerea de a anunta deschiderea oficiala a Casei Cristian, luni, 12 aprilie, ora 11.00, pe strada Anton Bacalbasa, nr. 75, Timisoara.
Casa Cristian este prima locuinta protejata din Romania special construita pentru nevoile persoanelor cu dizabilitati intelectuale severe si profunde. Scopul proiectului este de a oferi sansa la o viata decenta, in comunitate, pentru 6 beneficiari si de a demonstra ca si persoanele cu dizabilitati intelectuale severe pot trai in mijlocul semenilor lor.
“Casa Cristian este rezultatul eforturilor conjugate ale unor organizatii diferite ca misiune, autoritati, companii, cetateni ai Timisoarei. Toti impreuna am reusit sa dam o sansa de a trai decent celor 6 beneficiari ai casei. Este o dovada ca solidaritatea poate invinge efectele crizei financiare asupra serviciilor sociale si ca fiecare dintre noi putem face ceva pentru a schimba in bine viata celor care au nevoie de ajutorul comunitatii in care traiesc” a declarat Laila Onu, director al Fundatiei “Pentru Voi”.
Multumim tuturor finantatorilor si sponsorilor care au contribuit la constructia noii locuinte protejate: Primaria si Consiliul Local al Municipiului Timisoara, Initiativa pentru Sanatate Mentala Budapesta, Habitat pentru Umanitate, Cluburile Rotary Timisoara, Rotary Carmeaux, Rotary International, MG Building Design S.R.L., SC Subcontrol SRL, Romstal, Isover, Baumix, General Beton, Tifel, Vodafone, Flextronics, Smithfield Prod, Alcatel-Lucent, Subcontrol, Lasting System, Provident Financial - si persoanele care au directionat 2% din impozitul pe venit in 2008!
Multumim celor peste 500 voluntari implicati in construirea locuintei.
Fundatia “Pentru Voi” va pune la dispozitie mass-mediei un microbuz pentru a facilita transportul la locul evenimentului si inapoi. Microbuzul va astepta jurnalistii interesati luni intre orele 10.15 – 10.40 in parcarea din spatele Catedralei Mitropolitane. Acesta va fi disponibil numai in cazul in care, cel putin 2 persoane ne vor confirma nevoia de a-l folosi, pana cel tarziu vineri, 9 aprilie, la telefon 0256-228.062, 0722-573.812, e-mail: pentruvoi@pentruvoi.ro. Persoana de contact este Nicoleta Foica.